Salată Caesar cu Pui

Salată clasică, texturi crocante și dresing iconic într-o farfurie.

Rețete sănătoase
30 min
Numarul de portii 2 porții
Calorii 160 kcal
Salată Caesar cu Pui - Salată clasică, texturi crocante și dresing iconic într-o farfurie.
Salată Caesar cu Pui Salată Caesar cu Pui Salată Caesar cu Pui Salată Caesar cu Pui Salată Caesar cu Pui Vezi galeria
Etichete: , ,

Salata: spală și usucă bine frunzele, apoi, după preferințe, taie-le pe lung în jumătate și apoi în bucăți cât de mici vrei (sau lasă-le întregi).

Puiul: dă-l cu sare și piper, apoi pune-l pe grătarul încins (sau tigaie-grătar) pentru 6 minute pe fiecare parte, la foc mediu.

Crutoanele: le poți face foarte ușor fie prăjind feliile de pâine, pe care apoi le ungi cu usturoi și le tai cubulețe, fie tăind feliile de pâine cubulețe (unse în prealabil cu usturoi și stropite cu puțin ulei de măsline), pe care le coci în cuptor sau pe aragaz, la foc mare, pentru 5 minute (amesteci constant să nu se ardă).

Dressing-ul: amestecă 4 linguri de maioneză (amestecă 2 gălbenușuri de ou fierte tari cu 100 ml ulei de floarea-soarelui – amestecă încet cu telul și condimentează cu sare și zeamă de lămâie la sfârșit), o linguriță de muștar, 2 căței de usturoi (rași pe răzătoarea mică), un file de anșoa, 3-4 picături de tabasco (sau orice pastă de ardei iute), sare, piper, 2 linguri de zeamă de lămâie, 2 linguri de parmezan și 2 linguri de apă.

Pune frunzele de salată, puiul (tăiat fâșii sau cubulețe) și crutoanele într-un bol încăpător, adaugă dressingul și îmbracă toate ingredientele cu acesta.

Așază salata în farfurie și presară parmezan (după plac) și piper proaspăt măcinat peste.

Poftă bună!

Beneficii și preferințe

O porție de 100 g are aproximativ 160 kcal, 7 g proteine și 2 g de fibre.

Crutoanele, parmezanul și dressingul cresc densitatea calorică a salatei, așadar, pentru o variantă mai sănătoasă, poți reduce cantitatea lor, le poți înlocui sau elimina.

Poți alege dressinguri mai ușoare (pe care le preferi tu) sau doar ulei de măsline și zeamă de lămâie.

Rețeta a fost creată în Tijuana – Mexic, de către bucătarul italian pe nume Caesar Cardini.

Era o rețetă simplă formată doar din salată romaine, crutoane, parmezan și dressingul intens cu anșoa (gălbenuș de ou, ulei de măsline, lămâie, usturoi și anșoa).

Acum salata Caesar poate fi făcută cu pui, creveți, bacon… sau chiar cu dressing vegan și, de ce nu, în loc de salată romaine, varză Kale – e super bună oricum ai încerca-o.